Ce poți face pe Valea Prahovei. Obiective turistice, culturale si naturale
Obiectivele turistice de pe Valea Prahovei includ obiective naturale din Munții Bucegi (cum ar fi Sfinxul, Babele, Crucea Caraiman și Cascada Urlătoarea) și obiective culturale și istorice precum Castelul Peles , Castelul Pelișor, Cazinoul din Sinaia și Mănăstirea Caraiman , Castelul Cantacuzino din Bușteni. Zona oferă și oportunități pentru activități în aer liber, de la schi pe pârtiile amenajate (ex. Kalinderu) la drumeții montane.
Ce poți face pe Valea Prahovei iarna si vara? Iti prezentam cateva obiective si, pentru a te bucura de ele, in liniste, iti recomandam sa rezervi din timp cazarea - pensiuni Valea Prahovei.
Sinaia - obiective turistice
⭐️Castelul Peleș -Arhitectura deosebită, valoarea artistică, decorațiunile spectaculoase fac din Castelul Peleș un monument și un obiectiv de mare importanță, emblematic, printre altele, pentru fenomenul istorist european. O mică enciclopedie ar putea fi probabil scrisă pentru a putea include toate elementele unei prezentări exhaustive a Peleșului. Ce poate cuprinde ochiul într-un tur complet, de aproximativ două ore, este încărcat de atâta istorie, frumusețe, emoție încât experiența este una copleșitoare, hrană pentru spirit care să-ți ajungă multă vreme după ce te vei fi întors la „banala” viață de fiecare zi...
Castelul are 160 camere, din care 60 de dormitoare și 30 de băi.
Pentru a se putea comunica în interiorul lui, castelul a fost dotat cu o instalaţie de sonerie electrică, realizată în decembrie 1884, în aproape toate camerele existând butoane.
⭐️Castelul Pelișor se află scurtă distanță de Castelul Peleș ș este un alt sit de patrimoniu de vizitat în Sinaia.
A fost construit inițial pentru nepotul regelui și acum este deschis publicului. Castelul este înconjurat de copaci și vegetație și, în comparație cu faimosul Castel Peleș, Pelișor pare mai simplu și mai puțin palat, dar totuși impresionant.
⭐️Mănăstirea Sinaia este un alt obiectiv turistic ce trebuie pus pe lista de vizitat in Sinaia. A fost odinioară reședința unei familii regale în secolul al XVII-lea și este acum o mănăstire de toată frumusețea. Arhitectura clădirii este superbă și se evidențiază în peisajul frumos al Sinaiei. În incinta mănăstirii se găsesc fresce vechi și o bibliotecă. Mănăstirea Sinaia se află la jumătatea dealului, între gară și Castelul Peleș.
⭐️Cazinoul Sinaia, gazdă a numeroase conferințe, simpozioane, congrese și reuniuni naționale și internaționale, este, în același timp, locul preferat pentru organizarea unor expoziții deosebite de artă plastică și fotografie, lansări de carte, concerte și spectacole. Într-un cadru intim oferit de sala de concerte a Castelului Peleș, se organizează manifestări specific culturale, seri muzicale, concerte.
Este situat în parcul „Dimitrie Ghica” și a fost construit la inițiativa lui Carol I.
⭐️Telecabina din Sinaia este situată pe versantul Munților Bucegi din Valea Prahovei. Dacă nu ești pasionat de drumeții, dar vrei să experimentezi frumoasele vârfuri ale munților, urcă într-o telecabină care te duce direct în vârf.
Busteni - obiective turistice
⭐️Castelul Cantacuzino din Bușteni, de o mare valoare arhitectonică, istorică, documentară și artistică, a fost construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino. Edificiul a fost realizat în stilurile neo-românesc și neo-brâncovenesc după planurile arhitectului român Grigore Cerchez.
La interior, repertoriul decorativ conferă un pronunțat caracter romantic. Se remarcă vitraliile din sticlă de Murano, stucomarmura, ceramica italiană, plafoanele casetate și pictate, balustradele din lemn de stejar, piatră sau fier forjat, feroneria turnată în bronz la Paris și bogat ornamentată și coloanele interioare cu decorațiuni în stil brâncovenesc.
⭐️Mănăstirea Caraiman este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în Bușteni. Un mic colț de rai cu o vedere splendidă asupra munților din fundal.
Mănăstirea Caraiman este un loc de închinare relativ recent, fondat în 1998 de preotul Gherontie Puiu. Aflat în Sanatoriul Sinaia, acesta a avut un vis în care Fecioara Maria i-a spus următoarele cuvinte: 'Vei găsi un brad cu șase ramuri, lângă apă curgătoare, pe un platou de unde se poate vedea Crucea Caraiman. Acolo trebuie să faci Mănăstirea!'
Aici a găsit bradul și aici a construit Mănăstirea. Ulterior, a fost construită o biserică de lemn asemănătoare bisericilor din Maramureș.
⭐️Aflate la 2206 metri altitudine, Babele și Sfinxul de pe platoul Bucegi sunt printre cele mai cunoscute și vizitate atracții turistice din România atât datorită legendelor legate de ele cât și accesului facil către platou cu ajutorul telecabinelor ce urcă din Bușteni (Prahova) și Peștera (Dâmbovița);
Babele sunt niște formațiuni stâncoase, niște „ciuperci” din piatră, formate prin acțiunea vântului, a precipitațiilor și a fenomenelor îngheț-dezgheț, în timpul ultimelor 2 milioane de ani, asupra structurilor geomorfologice specifice acestei zone – Conglomerate de Bucegi, respectiv Gresii de Babele.
Cea mai cunoscută legendă a Babelor este legată de Baba Dochia, un personaj din mitologia românească. Păcălită că a venit primăvara, și-a luat turma de oi și a început să urce pe munte, soarele puternic făcând-o să-și lepede pe rând cele nouă cojoace cu care era îmbrăcată. Însă pe platoul din Bucegi vremea se strică brusc și se răcește dramatic (nu doar în legendă ci, frecvent, și în realitate) iar Baba Dochia îngheață alături de câteva dintre mioarele ce o însoțeau, rămânând așa până în zilele noastre.
Despre Sfinx sunt și mai multe mituri, legate fie de asemănarea, vizibilă dintr-un anumit unghi, cu un craniu uman misterios, fie de încărcături energetice speciale atribuite zonei, fie de vechi legende care îl descriu ca simbol sacru venerat de vechii daci ca parte a cultului lui Zalmoxis. Cert este că denumirea de Sfinx este de dată relativ recentă, prima mențiune sub acest nume fiind făcută în perioada interbelică, un articol publicat în revista Buletin Alpin vorbind despre asemănarea lui cu celebrul Sfinx din Egipt.Unii îl mai numesc și Sfinxul din Carpați.
⭐️Crucea de pe Caraiman este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial. La baza vârfului Caraiman se află orașul Bușteni.
Denumirea monumentului este Crucea Eroilor Neamului, dar popular este denumit Crucea de pe Caraiman, fiind trecut pe lista monumentelor istorice.
⭐️Cascada Urlătoarea este una dintre cele mai impresionante cascade din țară, atât prin debit, cât și prin cădere. Este unul dintre cele mai ușoare trasee montane din Bucegi. Cascada se află pe versantul estic al Munţilor Bucegi. Se poate ajunge la ea pe două trasee marcate: unul cu plecare de la telecabina din Buşteni, iar altul din Poiana Ţapului.
Azuga - obiective turistice
Azuga este situată la poalele munților Baiu și are cea mai lungă pistă de schi din România, Sorica, împreună cu alte pârtii de schi.
Dar stațiunea are o mulțime de lucruri de oferi pentru turiștii care îi calcă pragul.
Pasionații de sporturi și activități în natură pot face snowboarding, schi, trasee de drumeție, trasee de plimbare, pot face escaldă, plimbări cu bicicleta sau altele.
⭐️Biserica Sfânta Treime din Azuga a fost construită între 1902-1903 și este făcută din investițiile Casei Regale. Curtea arată ca un parc, cu o suprafață totală de 1.500 de metri pătrați cu flori și potecuțe.
Predeal - obiective turistice
Predeal este o altă stațiune populară de pe Valea Prahovei, plină de obiective turistice și trasee de diferite niveluri de dificultate.
⭐️Mănăstirea Predeal, o construcție în formă de cruce, din piatra de Caraiman. Este un loc în care mulți credincioși vin și un obiectiv turistic de neratat dacă te afli în Predeal.
⭐️Cascada Tamina este aflată în munții Piatra Mare, la o altitudine de 1.100 metri. Este o înșiruire de cinci cascade, iar cea mai mare are înălțimea de 10 metri.
Pârtiile de schi de pe Valea Prahovei
1.Pârtia Cazacu - este situată în stațiunea Azuga și este recomandată mai ales pentru începători și intermediari. Este o pârtie bine amenajată și este potrivită pentru familii.
2.Pârtia Sorica - se află în Azuga și este cea mai lungă pârtie de schi din România.
3.Pârtia Kalinderu - se află în stațiunea Bușteni și este o pârtie potrivită pentru toate nivelurile de experiență. Este dotată cu un telescaun și oferă o priveliște spectaculoasă asupra Munților Bucegi.
4.Pârtia Clăbucet - este situată în Predeal și este una dintre cele mai lungi și mai dificile pârtii din zonă. Este potrivită atât pentru începători, cât și pentru avansați.


