www.pensiuni-valeaprahovei.ro
www.pensiuni-valeaprahovei.ro
Cauta
Ok

Cele mai frumoase traditii de iarna si unde poti petrece ultima noapte din an !

Iarna, satul românesc devine un colț de rai. Este singurul anotimp din an în care domnește principiul repaosului și al odihnei. În timp ce grâul germinează sub stratul mare de zăpadă, casele țăranilor, calde și primitoare, se pregătesc de sărbătoare.

Sărbătorile de iarnă petrecute în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică, încărcată de veselie.

Putine zile ne mai despart de finalul acestui an, asa ca sigur rezervarile pentru noaptea de Revelion sunt in plina desfasurare. Daca nu ai hotarat inca unde vei petrece Anul Nou, avem cateva recomandari pentru tine, bazate pe zonele unde se desfasoara cele mai frumoase traditii din tara noastra. Iti prezentam cateva oferte Revelion 2026 Valea Prahovei si de asemenea iti spunem care sunt cele mai frumoase traditii din tara noastra.

Plugusor

 Este cel mai intalnit obicei de Anul Nou din tara noastra si daca vrei sa te bucuri de cele mai frumoase interpretari, atunci alege Valea Prahovei.

Plugusorul este un adevarat spectacol, cu strigate, sunet de clopotei si pocnete de bici, alaturi de unul dintre cele mai frumoase texte traditionale romanesti. Plugusorul este un obicei menit sa aduca recolte bogate in anul ce urmeaza, iar textul prezinta succesiv toate muncile campului, incepand cu aratul si terminand cu stransul recoltelor.

Capra

mersul cu capra

Mersul cu Capra are loc între Crăciun și Anul Nou, având apogeul în seara de Revelion. Grupuri de tineri, uneori acompaniați de muzicanți, pornesc prin sate sau cartiere, vizitând gospodăriile pentru a le ura belșug și sănătate gazdelor.

'Jocul Caprei' este o tradiție românească veche, un dans popular plin de simbolism, executat în preajma Anului Nou. Unul dintre participanți poartă o mască ce reprezintă o capră și este îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos, simbolizând poate o lume întoarsă pe dos, haosul de dinaintea renașterii.

Acest dans se desfășoară în mod tradițional în noaptea de Revelion, când ceata de tineri, condusă de 'capră', merge din casă în casă, aducând cu ei veselie și urări de bine pentru anul care vine. Ei dansează la ușa fiecărei case, iar gazdele îi primesc cu bucurie, oferindu-le daruri.

Bagheta magică - Sorcova

Sorcova este un obicei popular românesc, practicat pe 1 ianuarie. Sorcova era la început o mlădiţă înmugurită de măr, vişin, zarzăr sau gutui care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi până în ziua de Sfântul Vasile era înflorită.

Cu sorcova se bate de mai multe ori umărul unei anumite persoane, jucând rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite sănătate, tinerețe și fertilitate celui vizat.

In ce statiuni de pe Valea Prahovei poti petrece sarbatorile de iarna ?

Sinaia nu poate lipsi de pe această listă, pentru simplul fapt că dispune de cel mai mare domeniu schiabil de la noi din țară, fiind aflat și la cea mai mare altitudine (2103 m, Vârful Furnica). Mai este numită și „Perla Carpaților”. Dispune de 18 pârtii de schi, pentru toate nivelurile, 8 linii de acces – telegondolă, telecabină, teleschi sau telescaun și 3 trasee de tip competiţional. Sinaia are cel mai mare număr de piste pentru experţi, adică cu un grad mare de dificultate: Carp, cu o lungime de 1382 de metri, Târle, de 950 metri, sau Papagal, de 900 metri. Pentru un grad de dificultate mediu există pârtia Nouă, de 2000 de metri lungime. Însă, pe lângă sporturi de iarnă, Sinaia vine și cu o ofertă turistică greu de refuzat, cum ar fi vizite la Mănăstirea Sinaia, Castelele Peleş şi Pelişor, Cazinoul Sinaia, Muzeul Rezervaţiei Bucegi sau Muzeul Trenuleţelor de la Gara Sinaia, ideal atât pentru copii, cât și pentru adulții pasionați de trenuri.

O alta zona superba la munte in Romania este Predeal. Si daca vrei sa combini sarbatoarea Revelionului cu o vacanta la schi, cu siguranta aici te afli in locul potrivit. Vei petrece astfel la inaltime deoarece Predeal se afla la o altitudine mare si anume intre 1030 m si 1100 m.

predeal

Banuiesc ca vrei sa afli ce anume poti faca daca esti in Predeal, mai ales daca te afli pentru prima data aici. Atractia principala sunt cele opt partii de schi. Poti incerca o cursa cu ATV-urile pe traseele amenajate in ultimii ani. Telescaunul si telecabina de pe partia Clabucet sunt alte activitati pe care le poti incerca.

Daca vrei sa respiri aer curat, ozonificat, hai in Azuga. Aflata la poalele Muntilor Bucegi la o altitudine de 920 m, Azuga detine un domeniu schiabil destul de important. In ultimii ani s-au facut o gramada de investitii in zona, astfel Azuga are prima partie de schi din Romania omologata de Federatia Internationala de Ski si anume Partia Sorica.

In Azuga exista sase partii de schi alpin, partii de schi fond si randonee dar si un traseu de snowboard si partii pentru sanius. Daca esti pasionat de munte si practici alpinismul, aici in Azuga vei gasi si trasee de alpinism in Muntii Bucegi cu grade de dificultate de la I pana la VI. Tot aici in Azuga exista si o telegondola care ofera acces catre toate partiile de schi, instalatii de teleschi, miniteleschi si babyschi.

azuga

Statiunea Azuga este potrivita pentru o vacanta de Revelion prelungita pentru practicarea sporturilor de iarna. Copii vor fi cei mai incantati dar nici parintii nu se plictisesc.

Valea Doftanei oferă peisaje frumoase, aici putând vedea: Lacul Păltinoasa, lacul verde azur; Rezervaţia Glodeasa, Cheile Doftanei, dar şi biserica Sf. Voievozi din Trăisteni, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Teşila,

Valea Doftanei, este una dintre cele mai apreciate destinații turistice din județul Prahova. Peisaje de poveste, păduri seculare, aerul curat, vârfuri muntoase înalte, un lac de smarald, sunt doar câteva dintre motivele pentru care turiștii aleg această destinație.

Lacul Paltinu este unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Prahova. Acesta impresionează prin culoarea sa de un verde smarald ce te poartă cu gândul la cele mai exotice insule din Grecia.

baraj

Stațiunea Bușteni este legată de Platoul Bucegi prin cel mai lung traseu de telecabină din țară. Și are numeroase pârtii de schi cu grade diferite de dificultate. Este un loc minunat atât pentru începători, cât și pentru schiorii mai experimentați. În plus, poziția sa de la poalele munților Bucegi o transformă în zona perfectă pentru a admira frumusețea naturală a Carpaților.

*Fie că alegeți Predeal pentru distracție, Sinaia pentru eleganță sau Azuga, fiecare loc promite o experiență de neuitat. Atmosfera festivă, preparatele tradiționale și activitățile recreative transformă sărbătoarea într-un moment special, pe care îl veți păstra în amintire pentru totdeauna. 

 

Accept Acest site web folosește cookie-uri. Continuarea navigării constituie acceptul dumneavoastră. Citeste mai mult..